Sebastian Pirvulescu Blog

De vreo sase-șapte ani m-am stabilit în Spania după cum știți multi dintre voi. Fiind dependent de oameni, am început imediat goana după prieteni, am aruncat plase și undițe doar s-o prinde ceva. Ba pe la servici-uri ba din întâmplare s-a format un grup, grup in care am început să funcționez. La prima strigare, nu neapărat a mea,se făcea ceva chiar dacă era orice  ieșire din oraș, la o gradina zoologica, la o plimbare într-un oraș mai mare, la un grătar peste noapte la munte sau foc de tabăra cum îmi place să-l numesc și multe altele, până m-am trezit având multi amici iar grupul s-a desprins ușor ușor eu neștiind ce să fac să-i țin aproape. S-au exclus unii pe alții ori că nu se suportau ori că s-au înfundat canalele de comunicare dintre ei. Înainte stabileam totul la telefon, nu foloseam internetul ca acum, unii nici n-aveau computere, acum avem internet și pe telefon și acasă, ne pândim permanent pe facebook și  Ymessenger iar când e vorba să o luam de nebuni (continue reading…)

Momentele in care îmi vin idei sunt momente în care nu simt nimic, nici bucurie, nici furie, nu sunt nici obosit nici agitat, nu mi-e foame nici sete și nimic nu mi se pare ciudat, nu trebuie să ma întâlnesc cu nimeni nici nu ma gândesc la nimeni, încep să cred ca numai am grija zilei de mâine, numai tresar când mi se spune „gândește-te ca sunt vremuri grele” sau „nu te vad bine asa”. E ca atunci când auzi fluieratul in urechi după o explozie, te simți detașat de tot zgomotul vieții. Nu am ipoteca și nici un fel de credit, nu sunt legat de nimic, nici măcar de vreun job fix. Acum văd viața ca o mare petrecere pe care, in prealabil, am organizat-o, merg de colo colo și gust din toate paharele, in funcție de ce am organizat, socializez cu oamenii pe care i-am invitat. Câțiva sar pe mine cu învățăturile menite să mă călăuzească „așa nu faci nimic in viata” dar – ce dracu trebuie să fac in viata? Trebuie neapărat să alerg după atâtea valori materiale? Ma uit la oamenii care fac asta și sunt nerăbdători să aibe ceva iar eu sunt nerăbdător să simt ceva, n-au mai luat o porție buna de ras de luni de zile, nu mai au chef de comunicare, nu mai au timp de ei, nu se mai îndrăgostesc de nimic, weekend-urile trec pe ascuns și sunt obosiți, m-am săturat – Asta trebuie să facem in viata? Pentru mine asta înseamnă, de fapt, să renunțăm la viata și deocamdată nu vreau. Vreau doar să mai servesc un pahar înainte de culcare.

Ma uitam într-un documentar la niște fotografii vechi din anii 1900-1930, și mi-am dat seama ca înainte existau mai multe fotografii personale imprimate pe hârtie decât exista in ziua de azi, ca altfel nu le puteai vedea. Mă uitam cu interes mai ales că știam că atât fotograful cât și cei fotografiați sunt practic morți, chiar dacă și lor, ca și noua, li se părea ca vor trăi o veșnicie și uite că s-a întâmplat să termine cu treaba pe planetă. Cu noi oare ce va fi? Eu am fotografii pe hârtie doar de când eram copil, cele noi le am pe facebook, hi5, flickr și in PC. Oare vor rămâne acolo o veșnicie să le vadă cei ce vor trai când noi o să dăm ortu’ popii? Bineînțeles ca nu vom muri toți odată, (continue reading…)

Ma uit cu entuziasm la cum sunt primiți fotbaliștii spanioli in Madrid, câtă lume, peste un MILION de oameni, muzică, blitz-urile camerelor foto, oamenii dansează și cântă cu atâta bucurie și mândrie, ce țară frumoasa au, bravo lor iar multe națiuni îi apreciază pentru ceea ce au făcut. Aici aveți un set bun de fotografii făcute de Lorena S. imediat după meci. Eu, ca un adevărat ‘capșunar’, sau ’sclav’ mai nou, trebuie să aleg intre “a fi mândru” sau “a fi bucuros” ca sunt roman. Asta cu mândria națională n-am înțeles-o niciodată, sau cea regionala, “mândru ca sunt oltean, ardelean etc”. Mândria ar trebui s-o simți când obții ceva prin propriile puteri, nu când se întâmpla prin accident la naștere. Deci mândru nu pot fi. As putea fi bucuros ca sunt roman dar de ce? (continue reading…)

Nu vreau sa va întristez, pe lângă “campania antidrog tipic romanească” și comentariile foarte tari ale lui Bendeac,  am văzut clipul ăsta și m-am gândit să comentez sau să-mi pun întrebări. Oare câți sunt oameni întregi, perfect sănătoși și totuși sunt ori triști și n-au chef de nimic ori se cearta din nimicuri. Mi se întâmpla sa vad la unii ca nu le lipsește nimic și totuși stau asa parca așteaptă sa moara sau sa le pice asa ca-n povesti niște milioane “dă ieuro”. Oamenii au renunțat la multe plăceri crezând că au o veșnicie la dispoziție. Mi-ar plăcea sa îmbătrânim la 80 de ani brusc pentru o săptămâna și apoi sa revenim, ar fi ce-a mai buna lecție de viata.

Văd în ultimul timp tot mai mare conflictul pe tema „proiectul Venus”. Sunt multi pro și multi contra. Cei pro sunt adepți înrăiți și cei contra sunt șocați de cei pro :). Părerea mea e diferita și de adepți și de oamenii contra. Am auzit de proiectul Venus din documentarele Zeitgeist. La proiect lucrează niște băieți și niște fete care vor sa schimbe și sa remodeleze sistemul social în care trăim, cum au făcut cei din trecut care au luptat pentru schimbările pe care le știm. Ca să te apuci să fi pro sau contra unei idei ar trebui sa cunoști destul de bine despre ce se vorbește. Păi ca să cunoști sistemul social asa bine, adică sa știi pe ce lume trăiești, iți trebuiesc niște cunoștințe de sociologie și politica pe care nu le avem toți. Ideea mea e următoarea și simplificata: (continue reading…)