Sunt momente în care nu simt nimic, nici bucurie, nici furie, nu sunt nici obosit nici agitat, nu mi-e foame nici sete, nimic nu mi se pare ciudat. Încep să cred ca numai am grija zilei de mâine, nu mai tresar când mi se spune „gândește-te ca sunt vremuri grele” sau „nu te vad bine asa”. E ca atunci când auzi fluieratul în urechi după o explozie, te simți detașat de tot zgomotul vieții. Nu am ipoteca deci nici sentimentul ca sunt proprietar, nu sunt legat de nimic, nici măcar de vreun job fix iar viata… mă văd ca într-o mare petrecere pe care, în prealabil, am organizat-o, merg de colo colo și gust din toate paharele, în funcție de ce am organizat, socializez cu oamenii pe care i-am invitat. Mereu apar câțiva deștepți care sar pe mine cu învățăturile menite să mă călăuzească „așa nu faci nimic”… – dar ce dracu trebuie să fac? Trebuie să joci după reguli care ii transforma pe oameni în roboti ambițioși dornici de a avea, sa nu cumva sa fie mai prejos ca ceilalți, merg si construiesc încontinuu sa ajungă cat mai sus fără sa știe ce va face acolo bolnavi și îmbătrâniți, se gândesc numai la sosire iar la drum în sine fără sa gândească spun “asta-i viata!”, sunt oamenii care nu-și mai amintesc când avut ultima oara parte de o porție buna de râs , nu mai au chef de comunicare, nu mai au timp de ei, nu se mai îndrăgostesc de nimic, weekend-urile trec pe ascuns și sunt obosiți… m-am săturat – Asta trebuie să facem în viata? Pentru mine asta înseamnă, de fapt, să renunțăm la viata și deocamdată nu vreau. Vreau doar să mai servesc un pahar bun… înainte de culcare.
